Tulburarea de personaliatate pasiv-agresiva

 Personalitatea pasiv-agresivă sau negativistă își arată ostilitatea față de toți cei din jurul lui. Este o tipologie tot mai întâlnită în zilele noastre pentru că la conturarea acestei personalități stau familiile destrămate, părinți care își petrec foarte puțin timp cu copii, criticile și umilințele din partea persoanelor adulte,lipsa afectivității. Și societatea are partea ei de vina pentru că este tot mai puțin tolerantă la greșeli, nu oferă loc și persoanelor mediocre și nu încurajează creativitatea, nu ajută oamenii să își găsească locul în lume și astfel se simt inutili.
     Aparent, personalitatea pasiv-agresivă, este gentilă, maleabilă, însă în realitate refuză orice sugeriment. Are o agresivitate pasivă transmisă nu prin violență cât prin atitutdine și comportment.

Cu toţii am avut la un moment dat de-a face cu persoane negativiste, care indiferent de argumentele care li se aduc aduc obiecţii peste obiecţii şi refuză să îşi îndeplinească obligaţiile. În general copiii se comportă astfel cînd nu doresc să le facă pe plac adulţilor, dar există şi persoane mature care păstrează acest mod de comportare. Opoziţia lor se manifestă prin amînări, uitarea sarcinilor care li se dau, încăpăţînare sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor. Astfel ei îi împiedică pe ceilalţi să îşi îndeplinească munca.
În afară de atitudinea de opoziţie pasivă în special faţă de autoritate, aceste persoane au obiceiul să se plîngă că sunt înşelate, neînţelese şi neapreciate la justa lor valoare.
Dificultăţile care sunt provocate de atitudinea lor sunt puse de ei pe seama altora. Sunt sceptici, cinici, pesimişti şi ostili, revarsă critici asupra celorlalţi la cea mai mică provocare. Văd viitorul în culori sumbre. De asemenea sunt invidioşi pe celegii care au succes şi care se înţeleg bine cu şefii. Pot să alterneze între a îşi exprima făţiş ostilitatea şi între a îşi cere scuze, promiţînd că în viitor îşi vor îndeplini mai bine obligaţiile. Adesea alternează între dependenţa de alţii şi dorinţa de autoafirmare şi au puţină încredere în ei înşişi, în ciuda faptului că bravează.
Despre cei care se comportă aşa se spune că au o personalitate pasiv-agresivă. Comportamentele pasiv-agresive pot fi întîlnite cel mai adesea în relaţiile de serviciu, dar apar şi în viaţa familială şi socială.

Trăsăturile personalităţii patologice sunt persistente, într-o permanentă dezvoltare, individul respectiv având un istoric de dificultăţi îndelungate în principalele domenii ale vieţii (afectiv şi de muncă).

    Unele mecanisme de apărare ale persoanei implică un comportament pasiv-agresiv faţă de alţii.

Cum se manifesta :

Amînarea

Cînd li se dă ceva de făcut, aceste persoane au obiceiul să amîne la infinit realizarea sarcinii. Dacă li se aduce la cunoştinţă că nu au realizat ce li s-a cerut inventează fel de fel de scuze pentru a justifica întîrzierile. Totuşi, se poate observa din atitudinea lor că nu vor să facă ce li se cere. Dacă li se spune în faţă acest lucru vor da vina pe altcineva sau vor afirma că sunt persecutaţi.

Ineficienţa

Dacă nu pot amîna, îşi vor îndeplini sarcinile în mod defectuos. Dacă li se atrage atenţia, se vor scuza că “au crezut că aşa trebuie făcut” sau vor spune că altcineva este de vină.

Răzbunarea

Cînd consideră că interesele lor au fost lezate grav de alte persoane, pasiv-agresivii vor considera că trebuie să se răzbune. Felul lor de a fi îi predispune să nu îşi exprime direct ostilitatea, ci mai degrabă să însceneze ceva prin care să facă rău persoanelor vizate.

Cauze ale tulburarii de personalite pasiv-agresiva

Este posibil ca personalitatea pasiv-agresivă să îşi aibă originea în mediul familial în care s-a dezvoltat persoana în copilărie. Copiii crescuţi în familii în care exprimarea sinceră a sentimentelor este descurajată pot să dezvolte această trăsătură de personalitate. Ei învaţă să îşi reprime şi să îşi mascheze trăirile şi să îşi exprime frustrările în manieră indirectă.

S-ar putea ca acei copii care s-au învăţat să îşi camufleze ostilitatea să nu ajungă niciodată ca adulţi să depăşească această fază. Astfel, în spatele unei atitudini aparent binevoitoare ei vor păstra resentimente.

 Ca etimologie putem vorbi despre moştenire genetică, comportament învăţat prin model parental sau dificultăţi precoce în relaţia cu autoritatea (familie, societate).

   În cadrul tratamentului apare opoziţia pacientului faţă de intervenţia psihiatrului.  Acesta trebuie să facă pacientul conştient de acest opoziţionism. Se intervine medicamentos şi suportiv, mai ales în cadrul complicaţiilor, care de obicei sunt tulburările depresive şi abuzul de alcool.