Interviu cu psihoterapeutul Doina Inklovits despre unul dintre principalele necazuri ale arădenilor: stresul la locul de muncă.

Nu este un lucru puțin știut că stresul este unul dintre principalii factori care afectează starea de bine a oamenilor, la nivel global, desi mulți oameni acceptă cu greu că acesta este motivul care stă la baza, de pildă, a numeroaselor migrene, problemele gastrointestinale, respiratorii sau cardiace pe care le resimt.

Situația este la fel de gravă și când vine vorba de viața arădenilor, multe dintre problemele lor având la bază stresul, iar acesta, așa cum este de părere Doina Inklovits, psihoterapeut în Psihoterapie Adleriană, provine de cele mai multe ori din cauza locului de muncă.

– Care e motivul din spatele stresului persoanelor care vin la dumneavoastră la cabinet?

– O mare problemă a zilelor noastre este frica de a pierde un loc de muncă, care provoacă extrem mult stres. În unele situații, există o foame de bani, o fugă după o recunoaştere socială şi necesitatea de a aparţine unui colectiv. În timp, acea sete de bani ne umbrește viața socială, devine ceva de care nu ne mai putem dispensa, iar pe lângă dorința de a achiziţiona multe lucruri intervine şi acel imbold de a fi în competiţie, de a-i întrece pe cei de lângă noi.

Astfel, treptat, fără să ne dăm seama exact când, apare dependenţa de a merge la serviciu, de a câştiga cât mai mult, chiar dacă suntem foarte obosiţi și stresaţi.  Ignorăm semnele rodajului la acea activitate, căci ne obsedează  frica de a nu pierde propriul ţel. Teama de a pierde locul de muncă și de a ajunge în şomaj, de exemplu, este o adevărată criză la unele persoane declanşând dereglări nervoase, chiar dacă, de fapt, pericolul nu e la asemenea proporții cum își imaginează ele. Dar dacă se intervine la momentul oportun, cu ajutor, se poate depăşi această teamă.

– Cum ar putea oamenii să-și învingă această teamă?

– Discuţia cu un specialist este benefică. Parcurgerea câtorva şedinţe la psiholog ori la psihoterapeut este edificatoare, te pun ca într-o oglindă, aşa, direct şi, cu îndrumarea unei persoane obiective, reușești să îți revolvi problemele.

– Persoanele care se plâng de stres la locul de muncă ce fel de ocupație au? Vorbim mai mult despre persoane cu o situație financiară critică, la care o concediere i-ar afecta evident traiul?

– Sunt persoane care se încadrează în această categorie, însă ați fi surprinși să vedeți cât de multe persoane care aparent par că au o viață perfectă, ideală, de fapt sunt măcinate sufletește de o sumedenie de temeri. Foarte multe persoane care sunt chiar și în posturi de conducere, care par că au totul, vin și caută sprijin, căci simt că nu mai pot face față nivelului de stres. Un palier de risc al zilelor noastre este lipsa de sens al omului în raport cu munca care îl acaparează.

Noi, ca persoane, avem o mare nevoie de a ne pune în valoare. Facem o şcoală, pe o anumită specializare şi dorim să o punem în aplicare, să fim la un loc de muncă în domeniul nostru de activitate. În unele cazuri, activitatea profesională se contopește cu viața însăși. Viața personală, poate nici nu mai există. Practic, se întâmplă un fenomen chiar greu de identificat la început, în sensul că el, omul, se duce la muncă zi de zi, cu pasiune, are la început un post care îi place, poate că e şi bine plătit, ajunge chiar şi într-un post de conducere…

Aici intervine problema, se produce o scindare. Mai concret, nu mai există timp pentru viaţa personală în limite optime, normale. În aceste cazuri, se accentuează o tensiune psihică prin efortul de a munci tot mai mult, mai bine, de a câştiga, iar asta duce în declin viaţa privată. Apar probleme în cuplu, în relaţia cu copiii care sunt ignorați şi, apoi, poate apărea şi acea epuizare psihomotorie care se resimte atât pe plan psihic cât și fizic, care face şi ca randamentul la servici să scadă, accentuând nivelul de stres.

Optim ar fi să ne oprim la timp, la momentul oportun, să ne dăm prioritate nouă înşine, ca persoane, să ne acordăm timp de relaxare, să facem plimbări în natură, să ne găsim hobby-uri, să participăm la evenimente culturale care au loc în oraș, chiar sunt opțiuni accesibile din punct de vedere financiar… deci dacă ne acordăm puțin timp pentru noi, să găsim ceva… orice ne face plăcere, lăsând la o parte profesia pentru un moment doar al nostru cu noi înșine. Aici este, de fapt, secretul împlinirii personale, să fim în echilibru cu ceea ce muncim şi cu împlinirea spirituală.

– La cabinetul de psihoterapie folosiți un anumit tip de terapie cu persoanele care caută sprijinul dumneavoastră. Ce înseamnă psihoterapia adleriană?

– Psihoterapia adleriană este un tip de terapie întemeiat de Alfred Adler, care privește omul ca o ființă socială, interconectată, care parte a unei comunități.  Personalitatea unui om e un rezultat al interacțiunilor cu ceilalți oameni. E un gen de terapie ce scanează problemele unei persoane în profunzime şi ajunge, din pas în pas, la prima copilărie, la conexiunile cu fraţii şi la cele mai delicate legături ale părinţilor.

Este o terapie care se bazează pe pattern-urile familiale şi pune accent pe primele relaţii precum şi pe primele amintiri timpurii care au mereu interconexiuni cu prezentul. De exemplu, de cele mai multe ori când rog pe cineva să îmi povestestească prima amintire, alegerea relatării pare o oglindire ascunsă a ceea ce-l frământă în prezent, iar astfel de acolo pornim. Toate aceste amintiri sunt pe larg expuse în câteva şedinţe de terapie – numătul ședințelor e în funcţie de natura problemei, de tipul de personalitate şi de alte criterii psihologice – şi astfel se ajunge la o clară evidenţiere a problemelor actuale pe care  le putem rezolva, împreună.

„Revolvarea”, ca să spun așa,  se concretizează în optimizarea raporturilor pe care le are persoana cu latura sa emoţională, sau cu relaţia de cuplu, dacă e cazul, ori cu contextul social. Practic, omul de la o şedinţă de terapie la alta urcă ca pe nişte trepte spre înţelegerea multor necunoscute, se poate dezvolta şi îşi poate creşte autostima, precum şi simţul comunitar. Deci ideea de „interes în interesul celuilalt”, asta e să zicem „miezul” sau esenţa psihoterapiei adleriene şi care stabilizează emoţional o persoană. Înţelegându-te pe tine însuţi, poţi să te înţelegi cu cei din jur şi să-i înţelegi pe cei din jur.