Bulimia

Bulimia nervoasa este o tulburare de alimentatie caracterizata prin reprimarea aportului de hrana pentru o anumita perioada de timp, urmata de o alimentatie excesiva si sentimente de vina si decadere personala. 

Sau sub o alta definitie: Bulimia este o dereglare alimentara cronica, cu accese de foame in timpul carora bolnavii maninca pe ascuns, cantitati mari de mincare, intr-un timp scurt. Pentru a preveni cresterea in greutate, ei isi provoaca apoi singuri varsaturi, folosesc laxative sau diuretice, au perioade de restrictii alimentare de tip anorexic, sau fac exercitii fizice epuizante. Sentimentul de vina, depresia sau dezgustul de sine sint adesea asociate bulimiei.

Virsta medie a debutului este 18 ani. Suferinzii incearca sa depaseasca aceste sentimente in diferite moduri. Cea mai comuna forma estevarsatura indusa, infometarea, folosirea laxativelor, clismelor, diureticelor si efortul fizic excesiv sunt deasemeni frecvente. Bulimia nervoasa apare mai ales la femei decit la barbati. Antidepresivele, in special inhibitoarele recaptarii de serotonina, sunt larg folosite in tratamentul bulimiei nervoase. 
Boala este familiala iar ereditatea acesteia este de 54-83%. 

Conform statisticilor, afecteaza in 90% dintre cazuri femeile. Persoanele care se confrunta cu bulimia nervoasa trec prin episoade in care mananaca foarte mult la o masa, dupa care compenseaza cu diferite metode de eliminare a alimentelor consumate.

Persoanele care sufera de bulimie sunt expuse riscului unor afectiuni precum probleme ale gingiilor, afectiuni ale rinichilor, boli de inima sau osteoporoza.

Cauzele afectiunii

Se crede ca bulimia este rezultatul factorilor sociali, psihologici si biologici, dar si factorul genetic poate avea o contributie la declansarea bolii. In acelasi timp, dereglarile de natura psihica sint mai frecvente in familiile celor care sufera de bulimie. Factorii sociali joaca un rol major, mai ales ca, in unele medii, se pune accentul pe aspectul fizic. Problemele in familie, respectul de sine si problemele legate de personalitate constituie alti factori.

Simptome

- episoade recurente de apetit exagerat si consumul unor cantitati mari de alimente intr-o perioada scurta de timp (mai putin de 2 ore);
- pierderea controlului alimentar si a cantitatii de alimente consumata;
- sentimentul de vinovatie dupa episodul de infulecare si frica intensa de ingrasare;
- autoinducerea varsaturilor, efort fizic excesiv, folosirea de laxative, diuretice, sirop de Ipeca (provoaca varsatura dupa ingestia orala) sau a emeticelor. Folosirea inadecvata a acestor medicamente poate duce la complicatii severe, chiar la deces. 
- episoade recurente de mancat in exces, urmate de eliminarea alimentelor consumate care apar cel putin de 2 ori pe saptamana, timp de cel putin 3 luni 
- autoevaluarea bazata pe greutatea proprie si aspectul fizic general. 
Bulimia poate fi greu de diagnosticat datorita secretismului fata de episoadele de infulecare si eliminare, precum si a negarii simptomatologiei. De multe ori anturajul remarca primul semnele bolii. 
Simptome care se asociaza frecvent cu bulimia nervoasa, precum depresia, abuzul de substante sau tulburarile de personalitate, pot face mai dificil tratametul bolii. Recuperarea poate dura un timp indelungat si recaderile sunt comune. Daca pacientul se simte foarte descurajat sau are tendinte de suicid, are nevoie imediata de ajutor de specialitate (este important ca familia sa observe aceste probleme si sa apeleze la ajutor specializat). 
Bulimia este diferita de anorexia nervoasa. Persoanele cu anorexie cantaresc aproximativ 85% sau chiar mai putin decat greutatea lor ideala. Majoritatea persoanelor cu bulimie au o greutate normala. O parte din cei care sufera de anorexie nervoasa isi provoaca varsaturi, totusi aceasta boala este o entitate clinica aparte.

Diagnosticul e dificil de stabilit
Bulimia este foarte frecvent dificil de diagnosticat, pentru ca persoanele care sufera de aceasta boala pastreaza secretul asupra ei, boala neputind fi detectata la timp. O persoana care sufera de bulimie are trei stadii ale crizei:
1) precriza, in care pesoana are un sentiment teribil de tensiune, insotit de iritabilitate si o senzatie de teama, dar si de nemultumire. In acest stadiu, persoana va cauta mincare.
2) criza propriu-zisa: persoana isi va pierde controlul si va ingurgita mii de calorii intr-un timp foarte scurt, mincind in special alimente dulci si sarate. Aceasta operatie este urmata de dureri abdominale si de vomismente, la inceput provocate, apoi automate, urmate de o senzatie de jena puternica. 
3) postcriza: persoana se simte culpabila si regreta cele intimplate. Ea nu se poate opri insa si aceste crize devin o obisnuinta.

Inceputul crizei se declanseaza brutal, manifestindu-se prin ingurgitarea masiva si frenetica, pe ascuns, a unei mari cantitati de alimente, in special catre sfirsitul zilei. Foarte des, subiectul poate sa prevada accesul si de aceea, isi va cumpara mincare in acest scop. Accesul este urmat, aproape imediat, de varsaturi provocate, ce devin automate cu timpul. Accesul de bulimie este urmat de o stare de somnolenta, dureri abdominale putenice si de o senzatie de jena, de rusine si de dezgust fata de propria persoana. Sentimentul de culpabilitate este foarte puternic.

Strategia controlului greutatii
Pentru ca persoana bolnava este constienta de urmarile unei astfel de ingurgitari, ea va folosi o anumita strategie, pentru a-si controla greutatea: vomismente provocate, utilizarea unor laxative si a unor diuretice, practicarea intensiva a sportului. Persoana bolnava este obsedata de corpul sau, manifestind o preocupare exagerata, adesea obsesiva fata de acesta, desi foarte des, greutatea sa este normala, ba chiar sub limitele normale.

Complicatiile bolii 
Bulimia are drept urmari, unele complicatii de natura somatica. Acestea sint: tulburari frecvente ale ciclului menstrual, complicatii dentare grave si adesea ireversibile, alterarea musculaturii buco-faringiene. Efectele pe termen lung ale bolii pot fi grave deoarece acestea includ probleme cardiace, sanguine, digestive, hormonale, probleme ale rinichilor si ale oaselor. La acestea se mai pot adauga depresia si starea de agitatie permanenta.

Care este tratamentul
Medicul va fi cel care va stabili daca este vorba despre o problema de fon sau una de ordin reactional. In functie de aceasta, el va prescrie un scurt tratament, asociat cu antidepresive si tranchilizante, sau va recomanda consultarea unui psihoterapeut. Negarea bulimiei de catre bolnav ingreuneaza in general tratamentul. Membrii familiei vor trebui sa incurajeze tratamentul, care se face de obicei fara acordul pacientului.

Spitalizarea este necesara, in special cind accesele sint frecvente si urmate de o stare depresiva. Tratamentul este nevoie sa fie supravegheat de o echipa din care fac parte, terapeuti si nutritionisti. Prescrierea unei diete si consilierea fac parte din acest tratament, care consta, in principal, in corectarea caracterului anormal de alimentare, in care perioadele de post sau infometare, alterneaza cu cele de supraalimentare, unde cantitatea de alimente consumate este foarte mare. Uneori este nevoie, asa cum am mai subliniat, de medicamente antidepresive sau chiar anxiolitice. Psihoterapia are un rol foarte important, iar regimul dietetic va fi foarte strict.

Bolnavii de bulimie au adesea nevoie de consiliere pe termen lung dupa un asemenea tratament. Aceast lucru poate ajuta la prevenirea unei eventuale reveniri a bolii sau a reluarii comportamentului asociat acestei boli.