Psihologia  este știința care studiază comportamentul uman, inclusiv funcțiile și procesele mentale ca inteligența, memoria, percepția, precum și experiențele interioare și subiective cum sunt: sentimentele, speranțele și motivarea, procese fie conștiente, fie inconștiente. Abordări ale psihologiei: Abordarea Cognitivă, Abordarea Umanistă, Abordarea Comportamentală, Abordarea Psihodinamică.

Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea sănătății mintale - scopul său principal - se obțin luând în considerare diverși factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medico-farmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialități medicale. Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și timpul liber.

Despre diagnosticul maniaco-depresiv

Despre diagnosticul maniaco-depresiv
Boala maniaco-depresivă, numită şi tulburare bipolară, este o afecţiune mintală gravă. Spre deosebire de mohoreala susţinută din depresia generalizată (descrisă tehnic drept tulburare unipolară), boala maniaco-depresivă este caracterizată de pendularea ciclică între exaltare şi disperare.
 
Modelul modificărilor de stare afectivă variază mult de la un pacient la altul. în unele cazuri, episoadele maniacale şi depresive pot fi separate de ani de funcţionare normală.
 
Episoadele au cicluri frecvente, trei sau patru pe an, cu pauze mici între ele. La unii pacienţi, depresia şi mania sunt într-un ciclu continuu, uneori rapid.
 
Boala maniaco-depresivă apare în două forme principale, numite bipolară I şi bipolară II, ce pot avea origini genetice separate. În forma bipolară I, ambele faze ale bolii pot fi foarte pronunţate.
 
În forma bipolară II, mania este deseori moderată (este numită hipomanie), iar depresia poate fi moderată sau severă. Bipolara II este mai dificil de diagnosticat şi este deseori confundată cu depresia generalizată.
Ea are perioade de remisiune mai puţine şi mai scurte decât bipolara I, are tendinţa de a apărea în familii şi răspunde ceva mai slab la tratament. E posibil să fie forma cea mai frecventă de boala maniaco-depresivă.

La un număr mic de pacienţi, episodul de boala maniaco-depresivă poate fi unic în viaţă (dacă apare de două ori, vor urma şi alte episoade). 

Simptomele bolii maniaco-depresive prezintă modificări dramatice şi imprevizibile ale stăriide spirit ce sunt semnul bolii maniaco-depresive.
 
Maniaco-depresia are două faze foarte contrastante:
În faza maniacală apar stări de euforie sau iritabilitate, logoree, fuga de idei, părere exagerată despre sine, energie neobişnuită, nevoie mai redusă de somn, impulsivitate, urmărire nestăpânită a gratificaţiei (cumpărături nesocotite, călătorii la primul impuls, activitate sexuală intensă şi uneori promiscuă, investiţii financiare de mare risc, beţia vitezei la volan), halucinaţii.
 
În faza depresivă se întâlnesc stare de deprimare şi scăderea respectului de sine, inerţie copleşitoare şi apatie, tristeţe, singurătate, neajutorare, vină, vorbire lentă, oboseală şi slabă coordonare, insomnie, gânduri şi sentimente de sinucidere, utilizare de psihostimulante pentru a mări energia şi a îmbunătăţi starea de spirit.

rizele grave necesita o spitalizare, administrarea de neuroleptice, uneori antidepresoare si, in unele cazuri, recurgerea la electrosocuri. Intre doua crize, tratamentul de fond consta intr-o psihoterapie asociata cu o luare regulata a unui stabilizator al starii de spirit (litiu). 

Sinonim: tulburare bipolara, dezordine bipolara.

 

© 2015 Copyright by psihologie-psihiatrie.ro