Psihologia  este știința care studiază comportamentul uman, inclusiv funcțiile și procesele mentale ca inteligența, memoria, percepția, precum și experiențele interioare și subiective cum sunt: sentimentele, speranțele și motivarea, procese fie conștiente, fie inconștiente. Abordări ale psihologiei: Abordarea Cognitivă, Abordarea Umanistă, Abordarea Comportamentală, Abordarea Psihodinamică.

Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea sănătății mintale - scopul său principal - se obțin luând în considerare diverși factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medico-farmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialități medicale. Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și timpul liber.

Fricile copiilor

Fricile copiilor

Exista mai multe tipuri de frici pe care le insuflam incostient copiilor sau pe care imaginatia lor le dezvolta. 

Neavand nici experienta si nici puterea noastra de gandire, temerile si fricile copiilor ni se par adesea stranii sau lipsite de fundament: toate obiectele, chiar si cele mai inofensive, pot fi pentru ei sursa de frica (in primii 5 ani de viata). Nimic insa nu este anormal in aceste manifestari izvorate din nelinisti irationale si specifice fiintei umane in scopul descoperirii instinctuale a lumii. Cele mai curente temeri instinctive sunt: fobiile de singuratate, de intuneric, de persoane straine si de animale.

Frica de intuneric

Apare la majoritatea copiilor in jurul varstei de 2-3 ani, si poate capata „completari” – intuneric si fantome, sau monstrii, ursi, hoti... Daca parintii nu au un comportament linistitor, ci incurajeaza aceasta temere pentru a tine copilul sub control, frica nu va disparea ci va evolua. Pentru a scapa de aceasta frica poate fi util jocul de-a baba-oarba, sau „ghiceste ce ai primit” cand copilul nu isi foloseste simtul vazului, cand intunericul prin inchiderea ochilor este astfel un partener de joaca. 

Dupa care jocul se poate repeta in intuneric adevarat, noaptea, cu lumina stinsa (nu va asteptati la progrese rapide, este totusi o frica).

Frica de apa – de baie, de apa intinsa: rau, mare, este o dificultate care apare la copiii care au fost fortati la un moment dat sa ia contact brutal cu apa. Copiilor le place apa, au trait inainte de a iesi la lumina zilei in apa, in burtica mamei. Cu blandete vor scapa de aceasta teama cand vor sti sa inoate.

Frica de doctor. 

Multi parinti il amenita pe copil cu doctorul, sau cu injectia cand acesta face vreo nazbatie. Daca, pe langa aceasta, cel mic a avut si experiente traumatizante in ceea ce priveste interactiunea cu personalul medical, va fi foarte dificil sa mai intram cu el in cabinetul medicului.

Ce e de facut? In primul rand, trebuie sa nu ne mai folosim de amintirea medicilor, injectiilor, etc. pentru a speria copilul – sa gasim alte metode de a-l disciplina, in functie de caz.

Apoi putem incerca sa ne jucam cu copilul “de-a doctorul”. Ii cumparam o trusa de doctor, cel mic ne va consulta, ne va da o reteta, eventual ne face si o injectie, chiar putem improviza un loc in casa pentru « cabinetul lui medical », o camasa alba poate fi halatul, iar o sapca alba, cu crucea rosie pe ea, cusuta de noi, va fi boneta domnisoarei sau domnisorului doctor. Copilul va reusi incet-incet sa-si invinga frica de doctor si de injectia acestuia. 

Nu uitati ca dupa fiecare vizita la doctorul real sa-l recompensati pe cel mic, fie laudandu-l, povestind si celorlalti cat a fost de cuminte si de curajos, fie prin a sta mai mult in parc / la leagan, sau prin a merge impreuna la o prajitura.

Frica de animale

Frica de animalele periculoase nu este o frica de luat in seama. Nu va incurca existenta faptul ca va e teama de rechini, serpi sau lupi, dar cea de caini sau pisici poate sa o faca. Frica in general este rezultatul unei experiente negative traite pe propria piele sau indusa de altcineva prin experienta sa sau ceea ce povesteste despre acest lucru. In epoca de piatra frica de animale ne-a salvat viata; in epoca moderna, ne-o incurca. 

Ca sa scape de teama de animale identifica animalul de care ii este frica si desenati impreuna copii si animalele respective in contexte prietenoase. Daca nu te pricepi la desen cu atat mai bine. Deseneaza puii animalelor respective si povesteste-i cum sunt neajutorati si plang si ei uneori de frica, dar ca incearca sa fie curajosi.

Gaseste imagini din carti, reviste cu puii animalelor si cu animalele adult si incearca sa il obisnuiesti cu imaginile pana cand nu-i va fi frica de imaginile respective. Cititi impreuna despre animalele respective si obiceiurile lor de viata.

Dupa ce ne-am obisnuit cu imaginile din carti, poze, trecem la animale de plus. Cumparam animale de plus sau alte materiale, inchipuind animalul de care ii este frica copilului. Ne jucam cu ele si ne imaginam ca sunt adevarate si le mangaiem, ne apropiem de ele, le imitam sunetele.

Este timpul sa ne intalnim cu animalul real. Este bine sa gasim puii animalelor respective, sa ne asiguram inainte ca respectivele animale sunt blande si prietenoase ca sa nu ne intoarcem de unde am plecat (un catelus in toane rele care il capseaza pe copil tocmai cand am facut atatea progrese). Nu forta apropierea, lasa lucrurile sa se intample firesc.

Frica de omul rau

Talharul, hotul care vine si il baga in sac ... oare unde a auzit copilul aceste povesti? Este bine sa invatam copilul ce sa faca pentru a preveni anumite pericole (lucrurile se intampla totusi), dar pana la a isteriza copilul asupra unor pericole imaginare si a-l face sa se teama sa intampine oamenii pe strada este o mare distanta. 

Un comportament supraprotector va face piticul sa creada ca traieste intr-o lume periculoasa, in care nu trebuie sa ai incredere in nimeni si nimic. Solutia – fiti realisti, nu catastrofici, si, pentru orice eventualitate invatati copilul numele, adresa, numarul de telefon, ce sa faca in caz ca se pierde, cui sa ceara ajutorul, ce sa accepte si ce nu de la adultii pe care nu ii cunoaste.

Copilul are nevoie de afectiune, intelegere si siguranta

Toate acestea sunt firesti, majoritatea disparand in perioada intre 4 si 9 ani. Totodata, acestea sunt experiente cu grade diferite de stres, de aceea este bine de stiut ca putem sa ne ajutam copilul in mai multe feluri pentru a crea un mediu plin de incredere si siguranta:

Nu trebuie sa negam sau sa minimizam ceea ce simte copilul, el se afla intr-o etapa normala de dezvoltare. Daca este trist sau speriat, trebuie sa ii aratam ca intelegem acest lucru, nu ca ceea ce simte este ceva minor sau daca ignoram aceste stari, vor trece de la sine. In general, trebuie sa ne pastram o atitudine pozitiva.

Sa-l ajutam sa intelega ca e in siguranta. De aceea, este bine sa il asiguram ca noi suntem cu el, avem grija de el, ca nu se poate intimpla nimic rau pentru ca suntem alaturi de el. Daca ii este teama ca se poate pierde de noi sau ca il vom parasi la gradinita, trebuie asigurat ca nu se va intimpla acest lucru, ca ne vom intoarce intotdeauna dupa el.

Aflati pe cat posibil cat mai precis, ce il sperie/supara, pentru a ajunge la o explicatie care sa-l linisteasca si pe care el sa o intelega. Daca e vorba de umbre, de monstri, puteti cauta impreuna in locurile in care el crede ca acestia s-ar putea ascunde, aprindenti lumina si uitati-va pentru a se convinge ca nu este e nimic acolo.

Transformati aceste situatii intr-o joaca, il puteti incuraja sa fie el monstrul si lasati-va speriati de el, va simti ca are un control, o putere asupra situatiei care il va linisti. Puteti pleca in aventuri de cautat monstri pe intuneric, cu lanterne, lasand copilul sa conduca jocul si sa inventeze scenarii si personaje.

Fiti flexibili si incercati sa gasiti solutii care sa il faca sa se simta in siguranta, de exemplu, lasati-l sa isi ia jucaria preferata la gradinita.

Nu recurgeti la formule de tipul strainului care va veni sa-l ia daca nu este cuminte/nu mananca/nu se culca. Acestea doar il sperie si il fac sa se simta expus si neprotejat, opusul a ceea ce are nevoie cel mai mult la aceasta varsta. La fel de gresita este si situatia in care copilul este amenintat ca e parasit la locul de joaca daca nu este ascultator.

Pastrati rutina de seara pentru pregatirea de culcare, alaturi de jucaria preferata, cantecele sau povesti care sa-l relaxeze si, daca se simte mai in siguranta, cu o lumina de veghe.

Nu priviti la televizor inainte de culcare, nu aveti control in cazul in care apar situatii pe care copilul le poate percepe ca violente. Reevaluati povestile de seara cu care ati fost obisnuiti, sub aspectul violentei, si recreati-le astfel incat sa fie mai potrivite cu varsta copilului.

Pregatiti-l in cazurile in care stiti ca va trece printr-o experienta noua si/sau potential creatoare de temeri: daca mergeti la doctor, vorbiti cu el despre ce se va intimpla, cum va fi consultat, desigur, la nivelul sau de intelegere. Acesta poate fi ocazia unor jocuri in care sa va jucati pe rand de-a doctorul si pacientul, mai ales cand stiti ca investigatiile pot dura mai mult si ii vor crea temeri copilului.

Lasati-l sa faca fata acestor frici in ritmul sau, lasati-i timp sa gaseasca singur momentul in care le va infrunta, fara sa presati cu formule de genul „esti fata/baiat mare acum” care nu ii indeparteaza anxietatile. Fiti alturi de copilul vostru, laudati-l si arati-i ca il iubiti.

© 2015 Copyright by psihologie-psihiatrie.ro