Psihologia este știința care studiază comportamentul uman, inclusiv funcțiile și procesele mentale ca inteligența, memoria, percepția, precum și experiențele interioare și subiective cum sunt: sentimentele, speranțele și motivarea, procese fie conștiente, fie inconștiente. Abordări ale psihologiei: Abordarea Cognitivă, Abordarea Umanistă, Abordarea Comportamentală, Abordarea Psihodinamică.
Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea sănătății mintale - scopul său principal - se obțin luând în considerare diverși factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medico-farmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialități medicale. Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și timpul liber.
Ce reprezinta imaginea de sine ?
Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se refera, asa cum se subintelege deja, la modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale.
Stima de sine constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde. Aşa încât, pe parcursul vieţii, este posibil să cunoaştem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar şi foarte scăzute…
Cercetările au dus la concluzia că adolescenţii din familii în care se discută des, pozitiv, despre diversele aspecte ale viaţii, sunt şi devin mai optimişti. De asemenea, ele indică faptul că părinţii al căror control asupra adolescenţilor se diminuează pe măsură ce aceştia cresc şi capătă experienţe proprii din ce în ce mai numeroase procedează benefic, favorizând conturarea şi consolidarea stimei de sine a tinerilor, apariţia unui sentiment de siguranţă ce se întemeiază din ce în ce mai mult pe resurse personale.
Stima de sine se conturează, conform literaturii de specialitate, din 4 componente principale:
¤ sentimentul de siguranţă
¤ cunoaşterea de sine
¤ sentimentul de apartenenţă (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesională etc.)
¤ sentimentul de competenţă.
Parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential. Aceasta conceptie pe care o avem despre noi insine o datoram mediului nostru familial si in special proiectelor pe care parintii nostri le fac pentru noi. In unele cazuri copii sunt impovarati in mod inconstient de catre parinti si indeplineasc ceea ce ei insisi nu au putut sau nu au stiut sa realizeze in viata lor. Este ceea ce se numeste "copilul insarcinat cu o misiune".
Cum stim daca imaginea de sine e buna sau nu ?
Este foarte simplu. Toti avem ceea ce se cheama "vocea interioara". Daca aceasta voce interioara are tendinta spre un discurs pesimist, negativ si autocritic cu ambitii neimplinite spre perfectiune este clar ca imaginea de sine a persoanei respective este negativa.
De ce este importanta imaginea de sine ?
Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele. Cand ai o imagine de sine buna iti poti indeplini obiectivele pentru ca, o imagine de sine buna iti da entuziasm, energie si determinarea necesare pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocari ce trebuiesc depasite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine buna te face sa relationezi armonios cu ceilalti, prin atingerea obiectivelor poti avea performante profesionale, succes social etc.
O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin lipsa increderii in fortele proprii ("ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi", "e greu", "nu sunt in stare" etc.) ducand, mai departe, la comportamente de evitare ("nu ma duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost...").
A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din care persoanei ii este greu sa iasa : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar dupa ce renunta la a face lucrurile respective se autoculpabilizeaza si se critica si mai tare, intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand dialogul interior negativ.
In concluzie : cand iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia dorita; cand nu iti acorzi suficienta valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, actionezi cu mai multa frica sau eviti sa actionezi si "iti pui singur bete in roate". Cand nu iti acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a intreprinde ceva.
Imaginea de sine contribuie la evaluarea realitatii
Cand ai o imagine de sine buna poti afirma : "pot sa fac acest lucru sau macar pot incerca" cand ai o imagine negativa de sine afirmi : "nu pot sa fac acest lucru este prea greu, nu voi fi in stare".
Diferenta este ca cel cu imaginea buna de sine va avea ocazia sa-si demonstreze daca poate sau nu, dezvoltand convingeri realiste despre sine printr-o perceptie corecta a capacitatilor dar si slabiciunilor. Cel cu imaginea negativa de sine nu va avea decat ocazia de a se inchide in cercul vicios descris mai sus, intarindu-si astfel convingerile negative.
De ce parerea celorlalti conteaza ?
Desi, imaginea de sine este oglindirea noastra in propria constiinta (auto-oglindirea), fiind logic astfel sa aiba referential intern, imaginea de sine este deseori sustinuta sau sabotata de factori externi, asa cum s-a vazut si in poveste.
Intrebarea "De ce parerea celorlalti conteaza" ar fi mai logica sun forma "Pentru cine conteaza parerea celorlalti ?" Raspunsul este simplu : parerea celorlalti conteaza pentru cei care nu au consolidata imaginea de sine si, in mod specific, pentru cei care, la baza, nu au o imagine buna de sine avand nevoie in permanenta sa se raporteze la exterior. Cand au succes se simt bine dar pentru putin timp, devenind dependenti de succes pentru a se simti bine iar cand esueaza se blameaza excesiv. Acestia traiesc intr-o permanenta incertitudine si neliniste, fiind mereu vulnerabili pentru ca imaginea lor de sine este dependenta de factori exteriori. Asa se explica si diferitele "trenduri" care afecteaza adolescentii : daca realitatea exteriora cere sa fii slab iar tu esti incert in ceea ce priveste imaginea de sine, vei intelege ca esti bun si acceptat daca esti slab, insa asta nu te multumeste niciodata pe deplin pentru ca, fiind bazal nemultumit de tine sau incert in ceea ce te priveste, nu vei fi niciodata suficient de slab. Apare astfel nelinistea, nemultumirea, incertitudinea sicercul vicios al anxietatii, depresiei, anorexiei, bulimiei etc.
Atunci cand exista o perceptie realista de sine (iti stii calitatile dar accepti ca ai si defecte) si, implicit, o imagine buna de sine, realitatea exterioara iti confirma sau infirma ceea ce deja stii despre tine si te ajuta sa imbunatatesti ceea ce ai, acolo unde este cazul.
De unde vine imaginea de sine ?
Bazele modului in care ne percepem vine din copilarie, atunci cand noi inca nu avem un sistem de valori la care sa ne raportam. Nu avem decat parerea parintilor fata de actele noastre. Parintii sunt primii oameni care ne pot aprecia pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza pentru lucruri gresite. De exemplu o atitudine extrem de critica a parintilor face copilul sa inteleaga ca nu e suficient de bun, ca "nu e perfect". Una dintre modalitatile de "evolutie" atunci cand copilul devine adolescent este sa caute acele "trenduri" care sa-l faca "mai bun, mai interesant, mai acceptat/bil", cautand o comunitate care sa-l accepte asa cum este (de exemplu Emo) sau, ca adolescent si apoi adult isi pastreaza parerea proasta de sine ingreunandu-si, astfel, existenta prin autosabotare asa cum am descris mai sus. (Modalitati de "evolutie" in cazul criticismului exagerat al parintilor sunt multe dar nu fac obiectul materialului de fata).
O atitudine extrem de permisiva cu laude exagerate si lipsa penalizarilor face ca viitorul "om" sa aiba o parere extrem de buna de sine dar exagerata si nerealista fapt care va fi "penalizat" crunt in viitoarele lui relatii, asa cum am amintit mai sus.
Acestea sunt doar doua atitudini parintesti extreme care pot orienta imaginea de sine intr-o directie sau alta, existand si altele dar iarasi nu fac obiectul materialului de fata.
In concluzie : echilibrul dintre critica si lauda este in primul rand responsabilitatea parintilor, asa vor sti si copiii si viitorii adulti sa il mentina.
Tot parintii sunt primii care sadesc in interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulti fiind, atunci cand isi vor contura imaginea de sine.
Booster Media S.R.L. CUI 31318579, Str. Tudor Vladimirescu, Nr.61, Pucioasa, Dambovita
