Tulburarile psihosomatice

Termenul "PSIHO -SOMATIC " vine dingrecescul "psyche= spirit si soma= corp" si desemneaza manifestarea unei tulburari psihice , la nivelul sanatatii fizice fara a putea stabili o alta cauza.

Acest termen desemneaza in general toate efectele spiritului la nivelul corpului,prin " somatizare" se intelege manifestarea psihice sub forma unei tulburari organice.

Tulburarile psihosomatice sunt definite printr-o simptomatologie somatica care afecteaza un organ sau un sistem fiziologic si ale carei cauze sunt, in principal, emotionale. Acest gen de tulburari se fac ecoul unei stari de angoasa, sau de dezordine morala. Altfel spus, un soc psihologic (deces, divort, separare, accident, pierderea locului de munca) este capabil sa distruga apararile noastre naturale si de a declansa o afectiune

Tulburarile psihosomatice pun in evidenta legatura care exista intre sistemul nervos si sistemul imunitar. Cand din punct de vedere moral suntem tensionati, fizicul nu intarzie sa arate semne de slabiciune. In ziua de azi, motivele sunt cunoscute: sub efectul stresului, organismul produce hormoni corticoizi care scad baremul imunitar. Iar daca stimuli exteriori sunt de scurta durata, organismul isi reabiliteaza singur buna functionare.

Din contra, daca intensitatea stimulilor negativi este puternica, repetitiva si de lunga durata, apararile sistemului imunitar slabesc, ceea ce ne expune in mod invariabil la diferite afectiuni. Sa nu uitam totusi un lucru: fiecare persoana va reactiona in felul sau, in functie de cum stie sa isi gestioneze stresul si sa isi rezolve angoasele. 
   
Afectiunile fizice care apar, se vor localiza la nivelul cel mai sensibil al organismului nostru. Tulburarile psihosomatice reprezinta mai mult de jumatate din cazurile tratate de medici si se estimeaza ca 90% din afectiuni sunt agravate de emotiile negative.

Tulburarile psihosomatice se caracterizeaza prin afectarea perfect controlabila si masurabila a unui organ sau a functionarii lui. Cauza acestei dereglari este de natura psihica, dar doar in conditiile in care organul respectiv avea deja o predispozitie biologica spre a fi perturbat. Incarcatura psihologica pozitiva (sau cel putin non-negativa) ar fi putut ajuta la diminuarea crizei, sau la temporizarea ei, dar nicidecum nu ar fi modificat acest teren subdiacent, care sta la baza afectiunii in sine.

Tratamentul este axat pe abordarea colaborativă. Se colaborează cu internistul sau chirurgul care tratează boala somatică (fizică), psihiatrul ocupându-se de aspectele psihicului şi ale personalităţii  vulnerabile.

     Pacientul trebuie să participe activ la procesul terapeutic, modificându-şi stilul de viaţă (renunţarea la fumat, la alcool, controlul obezităţii,  stresului), factorii de risc fiind  identificaţi împreună cu echipa medicală şi cu psihiatrul.